Sunday, April 22, 2012

DE PASTI PRIN BUCOVINA

Am primit de la Gabi rinduri din vacanta de Pasti petrecuta in Bucovina si material despre Bucovina. Cu aprobarea ei, am selectionat citeceva din acest material. Aceasta ca sa nu uitam cararile batute cu parintii mei, in copilarie cam atunci cind aveam 14 ani.! 
Ce diferenta, acum, alta tara, acum mai frumoasa care traieste din nou.... 
Gabi povesteste: " Aveti un material despre Bucovina facut de mine cu aceasta ocazie......
si cateva poze de la pensiune (situata aproape de Gura Humorului, Malini) cu foto de la pensiune: masa (numai produse/retete din zona,naturale 100%), cu o camera in stil traditional pt ocazii speciale, vizitarea manastirilor, slujba de Inviere la manastirea Slatina din apropiere, foc de tabara cu gratar si curcubeul dupa ploaie, un festival si concurs de Pasti la Gura Humorului
cu cosuri de sfintit din zona a comunitatii romanesti, poloneze, ucrainene si germane(NB: bucataria este bestiala, nicaieri n-am mincat atat de bine si variat !!!!!!-curcan, gasca, iepure, peste, miel, porc, vitel,etc.... muraturi, hribi facuti in zeci de mii de feluri, copturi cu sau fara branza nu mai vorbesc, brinzeturi, iaurt covasit, ciorbe drese cu zer, afinate, zmeurate, etc, etc,.....
de 10 stele ca si gazdele, cazarea, activitati recreative), casa memoriala NIcolae Labis (ocazie cu care am aflat multe lucruri nespuse despre moartea lui pina acum-omorit de securitate, am citit si pe net articole in Jurnalul National, un poet fantastic!!!). Vizita la muzeul oualelor din Vama extraordinara, al 3-lea ca importanta in lume, SUPERB!!! Doar vremea destul de ploioasa DAR e bine ptr plante! Am fost cu fratele lui Aurel cu familia lui, cu Adi si mama.
“N-oi uita vreodata, dulce Bucovina,
Geniu-ti romantic, muntii in lumina,
Vaile in flori,
Rauri resaltinde printre stance nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste campii-n zori.” -
Mihai Eminescu
“Pentru putine popoare se gaseste un tinut relative mic ca acesta in care sa se cuprinda atata frumusete, atata bogatie de astazi si amintiri din trecut asa de imbelsugate, de indepartate si sfinte“. - Nicolae Iorga
“In inima Carpatilor, acolo unde batrânele paduri adînci si pâraiele vesele mai spun povesti despre eroi puternici, acolo unde ursii se ascund în luminisuri si cocosii de munte cânta triluri desavârsite în soarele care tainic apune, acolo a dus Dumnezeu o bucata de paradis. Aceasta tara minunata cu o natura si mai minunata, poseda puteri necunoscute si o stralucire secreta, care dau putere trupului si încânta sufletul. “Bucovina de aur” este un dar ceresc. O lume vrajita, cum nimeni nu ar mai crede ca exista, pe care o poti descoperi pur si simplu la fiecare pas cu privirea.”
“Aici timpul are rabdare cu oamenii" cum ar spune Marin Preda.

Bucovina este cunoscută pentru mănăstirile construite de fosti domnitori si boieri moldoveni (Musatinii, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Petru Rares, Stefan Tomsa, Alexandru Lăpusneanu, Familia Movilestilor s.a.), fiecare cu culoarea sa specifică: Voronet (albastru), Humor (caramiziu), Sucevita (verde), Moldovita (galben auriu) si Arbore (combinatie de culori).
Gabi zice:
Aici e modesta mea colectie de Paste, cu oua "inpestritate". Sunt oua cu margele, din gaina, gasca sau bibilica, de lemn, ceara, plastic, piatra semipretioasa. Cele mai valoroase, achizitionate anul acesta la muzeul Oulalor din Vama: cel pictat cu motive traditionale bucovinene ( cu cruce) si cel cu aplicatii de ceara (alb cu portocaliu si turcoaz) cu semnul Invierii, Crucii si porumbelul care-l intruchipeaza pe Duhul Sfant.

Saptamana care urmeaza imediat Duminicii Pastelui poarta numele de Saptamana Luminata. Conform traditiei crestine in aceasta saptamana Raiul se deschide pentru toti cei aflati in Iad.

Prima luni din a doua saptamana dupa Pasti se mai numeste Lunea Mortilor, Pastele Mortilor, Pastele Mici, Pastele Rohmanilor, Pastele Blajinilor sau Matcalaul. Blajinii sunt fiinte mitice care traiesc pe Taramul Celalalt, dar pastreaza legaturi cu lumea noastra.

1 comment:

Anonymous said...

minunat! si f.interesant!
multumesc, Jo